Wikipedia îți explică cum creează dependență prin articolele sale

de: Alexandru Puiu
19 01. 2018

Pe lângă faptul că este cea mai mare enciclopedie online, Wikipedia este o platformă senzațională pentru pierderea timpului într-un mod constructiv. Reușește însă cu ușurință să se transforme în viciu.

E foarte ușor să ajungi pe Wikipedia. Aproape orice căutare pe Google pe marginea unui subiect te duce într-un articol de pe enciclopedia online. Dacă te uiți la un film sau un serial și ți se pare că ai înțelege mai bine niște particularități, un click pe Wiki îți lămurește toate dilemele. Partea interesantă este însă derivată din faptul că este aproape imposibil să te rezumi la un singur articol. În mod inevitabil, dintr-un subiect sari în altul și, fără să-ți dai seama, ai pierdut o oră din viață.

Deoarece modul în care interacționăm cu subiectele pe Wikipedia a ajuns să fie subiect de cercetare, fundația din spate a decis să publice la intervale regulate un set stufos de statistici. Întregul set de informații sunt grupate în spatele noțiunii de clickstream și sunt destul de stufoase. În plus, odată cu trecerea timpului nu vor face decât să devină și mai mari.

Cei de la Wikipedia s-au decis să publice grafice precum cel de mai sus pentru o varietate foarte mare de subiecte în fiecare lună. Mometan, sunt tratate perindările printre articole din Wikipedia în engleză, rusă, germană, spaniolă și japoneză. Pentru prima oară, astfel studii au fost publicate în 2015, context în care, datele au fost folosite în mai multe studii universitare ca o dovadă fascinantă a modului în care creierul uman face conexiuni.

De atunci și până acum, Wikimedia Analytics a lucrat la eficientizarea unui sistem prin care să publice lunar același volum de date. Concluzia rapoartelor este una cât se poate de simplă. Deși primul click vine de obicei din Google, alte 60% dintre legături se fac din Wiki în Wiki. Practic, un om obișnuit nu rezistă tentației de a citi un singur material. Pentru mai multe detalii despre acest proiect, a fost creată o postare pe blogul oficial al instituției.